vineri, 31 octombrie 2014

Tort Halloween

In aceasta noapte se sarbatoreste Halloweenul. Stiu ca cel mai mult se bucura copii de aceasta sarbatoare, care isi decoreaza casa cu dovlecei si obiecte inspaimantatoare, dar si eu,ca un copil mare ce sunt, ma bucur an de an de aceasta sarbatoare. In fiecare an am participat la cate un party deghizandu-ma in diferite costumatii infricosatoare. Dar anul acesta am copt si ceva gustos de infricosator.
In aceasta seara insa v-am pregatit un tort de provenienta maghiara, care se numeste Rigo Jancsi si pe care l-am decorat in ton cu Halloweenul. Booo!!!

Ingrediente blat
4 oua
2 linguri de apa
2 linguri ulei
2 lingurite cacao
1 lingurita praf de copt
140 g de zahar
140 g faina

Se mixeaza ouale intregi cu zaharul pana isi dubleaza volumul. Treptat se adauga apa,ueliul si faina amestecata cu praful de copt si cacao. Se toarna compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 20-25 de minute. Se scoate tava si se lasa blatul la racit.

Ingrediente crema
300 ml lapte
2 oua
2 linguri faina
100 g zahar
2 linguri cacao
150 g unt

Decor
120 g ciocolata 85% cacao
1 lingura esenta de portocale
bomboane verzi si galbene dr. Oetker

Batem cu ajutorul unui tel ouale intregi, peste care punem faina, laptele si zaharul si amestecam bine sa nu ramana cocoloase. Dam craticioara pe foc si amestecam incontinuu pana s-a facut ca o budinca, Dam deoaparte si lasam sa se raceasca. Adaugam untul si cacao si amestecam bine pana devine ca o crema.
Luam blatul, invelim acesta cu crema si dam la rece. (Eu l-am facut de aseara si l-am lasat peste noapte) Topim ciocolata pe baie de aburi si adaugam esenta de portocale.
Turnam ciocolata deasupra blatului si dam iara la rece pentru cca o ora, Ca sa fie in spiritul Halloweenul-ui, din bomboane am facut un dovleac.
Se serveste ca atare. Pofta buna!
HAPPY HALLOWEEN!



joi, 30 octombrie 2014

Tort de portocale

" O mama e acea persoana care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuita cu nimeni"- Cardinal Mermillod

Luni a fost ziua de nume a mamei mele si i-am pregatit ceva special pentru ca merita draga de ea. Aveam reteta asta demult in cap, doar ca nu am prins ocazia ca sa o pregatesc...asa ca am incercat-o pe mama, care a fost cea mai fericita. Este un tort usor, dulce acrisor si pregatit din multa dragoste pentru ea, mama mea...

Ingrediente blat


  • 5 oua
  • 5 linguri zahar
  • 5 linguri faina
  • 2 linguri ulei
  • 1 lingurita praf de copt

Ingrediente crema

  • 300 ml lapte
  • 1 plic praf budinca de vanilie
  • 1 lingura zahar
  • 250 g unt moale
  • Coaja rasa de la o portocala
  • Zeama de la o portocala
  • 2 portocale

Decor

  • limbi de pisica
  • flori de martipan

Mixam ouale intregi cu zaharul pana isi dubleaza volumul. Treptat adaugam uleiul si faina amestecata cu praful de copt. Turnam compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 25 de minute. Scoatem tava si lasam blatul sa se raceasca.
Preparam budinca conform instructiunilor de pe ambalaj, dam deoaparte si lasam sa se raceasca. Incet adaugam untul, coaja si zeama de portocala si mixam bine pana devine ca o crema.
Taiem tortul in doua. Peste primul blat intindem 1/3 din crema, punem bucatile de portocale, iar peste al doilea blat. 
Invelim tortul cu crema ramasa,imprejurul tortului am ornat cu limbi de pisica, iar deasupra am decorat cu floricele din martipan.
Se da tortul la rece prntru cel putin o ora.
Pofta buna!

luni, 27 octombrie 2014

Tort Milchschnitt

Mi s-a facut o pofta nebuna de Kinder Milchschnitt, de gustul copilariei.
Prima data cand am facut aceasta reteta, recunosc ca nu mi-a iesit asa de reusit, insa cu timpul am acumulat mai multa experienta ca sa v-o prezint si voua:)

Ingrediente blat


  • 4 oua
  • 25 g zahar
  • 2 linguri de miere
  • 2 linguri de cacao
  • 2 linguri de faina
  • 2 linguri de gris
  • 1/2 lingura praf de copt
  • 100 ml ulei

Separam galbenusurile de albusuri. Mixam galbenusurile cu zaharul pana isi dubleaza volumul, adaugam treptat mierea, uleiul si faina amestecata cu praful de copt, grisul si cacao. Albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare si adaugam in compozitia de galbenusuri.
Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 25 de minute. Scoatem blatul din tava si lasam sa se raceasca.

Ingrediente crema

  • 170 g lapte condensat
  • 200 ml frisca lichida
  • 2 plicuri intaritor de frisca


Mixam laptele condesant cu frisca si intaritorul de frisca pana devine ca o crema.
Taiem blatul in doua, punem jumtate din cantitatea de crema, deasupra al doilea blat si crema ramasa.
Eu am vrut sa para mai inalt, asa ca am mai taiat odata prajitura in doua si l-am facut ca un tort.
Deasupra am presarat cacao si l-am dat la rece pentru circa o ora.
Pofta buna!

Tort de lamaie cu fructe de padure

In acest weekend am pregatit un tort delicios de lamaie si fructe de padure pentru o prietena, care si-a tinut ziua. Ce poate fi o surpriza mai placuta decat un tort pentru o persoana speciala.

Ingrediente blat

  • 5 oua
  • 5 linguri zahar
  • 5 linguri faina
  • 2 linguri ulei
  • 1 lingurita praf de copt


Separam galbenusurile de albusuri. Mixam galbenusurile cu zaharul pana isi dubleaza volumul, adaugam treptat uleiul si faina amestecata cu praful de copt. Albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare si adaugam in compozitia de galbenusuri.
Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 25 de minute. Scoatem blatul din tava si lasam sa se raceasca.

Ingrediente crema de branza

  • 300 g branza dulce de vaca
  • 200 ml frisca lichida Dorna
  • 80 g zahar pudra
  • 1 plic intaritor de frisca
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 100 g fructe de padure

Ingrediente crema de lamaie

  • 300 ml lapte
  • 2 linguri zahar
  • 1 plic budinca de lamaie
  • zeama de la o jumatate de lamaie
  • 200 g unt moale

Decor

  • flori din martipan

Mixam branza cu frisca lichida, zaharul, intaritorul de frisca si coaja de lamaie pana devin ca o crema.
Taiem blatul in doua, pe primul blat intindem crema de branza si deasupra punem fructele de padure si al doilea blat.
Preparam budinca conform instructionilor de pe ambalaj si lasam putin sa se raceasca. Adaugam in budinca bucatile de unt, zeama de lamaie si omogenizam bine cu ajutorul unui tel. Invelim tortul cu crema rezultata.
Din martipan am facut niste margarete dragute cu care am decorat tortul. Presaram deasupra tortului niste bomboane verzi, pe mijloc am pus un trandafir portocaliu si marginea tortului cu alte floricele de culoare galbena si portocalie.
Dam tortul la rece pentru cel putin o ora.
Se serveste ca atare.



miercuri, 22 octombrie 2014

TORT DE CIOCOLATA ALBA, VISINE SI FINETTI STICKS

" A good friend knows all your good stories, a best friend has lived them with you" ❤️❤️❤️

Prietena mea cea buna, caruia i-am pregatit acest tort special, este prietena mea din copilarie. A fost ziua ei ieri si cu aceasta ocazie, i-am facut o surpriza delicioasa cu ciocolata alba, la mijloc ciocolata neagra, visine din visinata si jur imprejur am impodobit cu finetti sticks.


Ingrediente blat


  • 5 oua
  • 5 linguri de zahar
  • 5 linguri de faina
  • 2 linguri de ulei
  • 1 lingurita praf de copt

Se mixeaza ouale intregi cu zaharul pana isi dubleaza volumul. Adaugam treptat uleiul, mixand bine, si faina amestecata cu praful de copt, amestecand cu grija cu ajutorul unei linguri de lemn.
Turnam compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 25 de minute. Scoatem tava din cuptor si lasam blatul sa se raceasca.

Ingrediente crema 1

  • 100 g ciocolata neagra 85 % cacao Heidi
  • 150 g unt
  • 100 g visine din visinata

Ingrediente crema 2

  • 100 g ciocolata alba Heidi
  • 200 g unt
  • finetti sticks ( un pachet)
Topim ciocolata neagra si ciocolata alba, separat in doua recipiente diferite pe baie de aburi. Turnam compozitiile in cate-un recipient de plastic si lasam putin sa se raceasca. Adaugam untul moale taiat si mixam bine pana devin ca o crema.

Asamblarea tortului

Taiem blatul in doua. Primul blat il insiropam cu 2 linguri de visinata. Desupra punem crema de ciocolata neagra,  peste visinile si cel de-al doilea blat. Invelim tortul cu crema de ciocolata alba si dam tortul la rece pentru 10-15 minute. ( Eu am fost putin cam grabita si nu am asteptat atat) Cu ajutorul unei forme de plastic, am pudrat cacao deasupra tortului.Marginea tortului am imbracat-o cu finetti sticks. Se da tortul la rece pentru cel putin o ora.

Pofta buna!



duminică, 19 octombrie 2014

Tarta cu fructe de padure

Pentru aceasta zi frumoasa de duminica v-am pregatit o tarta delicioasa cu fructe de padure.
Aseara am dezghetat niste fructe de padure si m-am tot gandit ce sa fac cu ele. Cum mamei nu i-am pregatit reteta mea de tarta, am surprins-o aseara cu aceasta bunatate.
Pentru inceput, scoatem fructele de padure din congelator si lasam sa se dezghete bine. Eu m-am grabit si nu le-am lasat indeajuns sa dezghete si  fructele au lasat mai multa zeama cand s-au copt.

Ingrediente aluat

200 g unt rece
200 g de zahar
400 g faina
1 lingurita praf de copt
2 oua

Umplutura

800 g de fructe de padure
100 g de zahar 
1 lingura faina

Framantam un aluat din ingredientele pentru tarta.
Dam aluatul la rece pentru jumatate de ora.
Peste fructele de padure presaram zaharul si faina si le amestecam.
Scoatem aluatul din frigider, il punem pe masa de lucru, pe care o presaram cu putina faina. Intindem 3/4 din aluat,rotund,cu ajutorul unei sucitori si o punem in tava tapetata cu unt. Peste adaugam fructele de padure. Din aluatul ramas taiem grilajele, pe care le punem deasupra tartei. Dam tava la cuptorul preincalzit la 200 de grade Celsius pentru cca o ora. Eu am tinut-o mai mult, insa cel mai bine faceti testul cu scobitoarea.
Se scoate tava si se lasa sa se raceasca.
Se serveste cu frisca si scortisoara deasupra. Pofta buna!


miercuri, 15 octombrie 2014

Biscuiti de ciocolata...din dragoste


Buna dimi! Ce frumos e afara, la Satu Mare e soare, inca, desi se anunta ploi:(
Aseara am fost putin mai energica si am pregatit niste biscuiti deliciosi de ciocolata , care merg de minune la cina sau micul dejun cu o cana de lapte, sau ( in cazul meu) dimineata langa cafeluta.

Ingrediente


  • 100 g ciocolata neagra Heidi
  • 160 g faina
  • 40 g unt
  • 40 g zahar
  • 2 galbenusuri

 

Topim ciocolata pe baie de aburi, o turnam intr-un vas de plastic si lasam putin sa se raceasca, dupa care adaugam untul taiat bucatele si amestecam bine pana devine ca o crema.
Treptat adaugam faina, zaharul si galbenusurile si incepem sa framantam un aluat din ele. Dam aluatul la rece ( invelit in foaie de aluminiu) pentru cca. 20 de minute. Punem aluatul pe masa de lucru ( tapetata cu faina), framantam inca putin si intindem cu ajutorul unui facalet o foaie de aprox 2 mm. Decupam cu ajutorul unei forme rotunde ( eu am decupat cu cana, ca-mi era lene sa caut formele :D ), presam cu ajutorul stampilei forma dorita si le punem pe o tava tapetata cu hartie de copt. Dam tava la cuptorul preincalzit la 200 de grade Celsius pentru 8 minute.
Scoatem tava din cuptor si lasam biscuitii sa se raceasca. Se servesc ca atare.

Pofta buna!





luni, 13 octombrie 2014

Guguluf cu banane si Nutella

Iar am avut o saptamana lunga la birou si in weekend am iesit si am mai profitat de ultimele zi calduroase de toamna.
Pentru acest inceput de saptamana v-am pregatit o reteta simpla si delicioasa de guguluf cu ciocolata si banane, care merge de minune cu cafeluta de dimineata.

Ingrediente


  • 4 oua
  • 120 g zahar
  • 360 g faina
  • 106 g unt moale
  • 100 g smantana
  • 3 linguri Nutela sau Finetti
  • 3 banane
  • 1 plic zahar vanilat
  • 1 plic praf de copt

Decor

  • 100 g ciocolata neagra


Mixam untul cu zaharul si zaharul vanilat, adaugam rand pe rand ouale, amestecand pana devin ca o crema. Treptat adaugam faina amestecata cu praful de copt si Nutella. Taiem bananele bucati, le punem intr-un vas de plastic peste care turnam smantana si mixam. Turnam compozitia de banane in cealalta si amestecam bine.
Astfel compozitia rezultata, o turnam in tava unsa cu unt si tapetata cu faina, si dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru 50 de minute pana trece de testul cu scobitoarea.
Dupa ce s-a copt, scoatem prajitura din forma si lasam sa se raceasca.
Pentru glazura: topim ciocolata pe baie de aburi si o turnam pe guguluf.
Eu am servit cu frisca si scortisoara deasupra, dar se poate servi si ca atare.

Pofta buna!




duminică, 5 octombrie 2014

Prajitura cu ciocolata si pere


In acest weekend am stat la pat, nu pentru imi place sa stau atata sa lenevesc si sa nu fac nimic, doar ca m-a prins raceala asta de toamna si nu am avut puterea necesara de a ma ridica din pat. Asa ca am pregatit o reteta simpla si rapida. Am mai avut niste pere acasa, asa ca le-am folosit in aceasta reteta delicioasa de ciocolata. Este o reteta ideala pentru zilele ploioase de toamna.


Ingrediente aluat

100 g ciocolata amaruie
100 g unt
2 pere mijlocii
2 oua
60 g zahar
180 g faina
2 linguri coniac
1 lingurita praf de copt
1/2 lingurita scortisoara
1 lingurita rasa de ghimbir
70 ml lapte


Se topeste ciocolata cu jumatate din cantitatea de unt pe baie de aburi, sa da deoparte si se lasa sa se raceasca. Decojim perele, ii taiem in patru si ii curatam de samburi. Se separa galbenusurile de albusurile. Mixam untul cu zaharul, adaugam ouale, unul cate unul pana devine o crema. Adaugam laptele, faina amestecata cu praful de copt, scortisoara,ghimbirul si cele 2 linguri de coniac. Albusurile se bat spuma tare cu o priza de sare. Cu ajutorul unei linguri de lemn amestecam usor spuma de albusuri cu compozitia de galbenusuri. Aluatul se toarna in tava tapetata cu hartie de copt, iar deasupra punem bucatile de pere.
Se da la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru cca 40 de minute. Se scoate tava din cuptor si se lasa la prajitura sa se raceasca.
Eu am servit cu frisca si bucati de ciocolata, insa se poate servi si cu un glob de inghetata de vanilie.

Pofta buna!

miercuri, 1 octombrie 2014

Mini briose cu vanilie si ciocolata alba

One small positive thought in the morning can change your whole day!


Mi-a cumparat mama de la TESCO un aparat de briose. Nu am avut multa rabdare si trebuia neaparat sa il incerc. Mi-a mai ramas si niste crema de ciocolata alba de la cupcakes-urile cu sfecla rosie, asa ca astea mi-au iesit. Sunt asa micute si dragute si delicioase.

Ingrediente briose 14 aprox


  • 1 ou
  • 100 g de zahar
  • 40 g unt moale
  • 120 g faina
  • 50 ml lapte caldut
  • 1 1/2 lingurita praf de copt
  • 1 plic zahar vanilat cu bourbon
  • 2 linguri fulgi de ciocolata
  • 1 lingura coaja rasa de portocala

Mixam untul cu zaharul si zaharul vanilat, oul intreg pana devine ca o crema. Treptat adaugam laptele, faina amestecata cu praful de copt, fulgii de ciocolata si coaja rasa de portocala si amestecam bine. 
Ungem aparatul cu ulei si il bagam in priza. Cand se aprinde lumina rosie atunci, deschidem clapeta,turnam im fiecare forma o lingura din compozitia rezultata si inchidem clapeta. Lasam briosele 10 minute in aparat sa se coaca.
Pe urma scoatem aparatul din priza si le scoatem din aparat. La fel facem si cu a doua tura de briose.
Crema folosita o gasiti aici.
Le-am decorat cu niste bombonele verzi si le-am dat la rece pentru jumatate de ora.

Pofta buna!