joi, 28 aprilie 2016

Cozonac cu ciocolata si nuca

Daca cuburile cu vanilie trec asa de repede ( reteta o gasiti aici ), aseara m-am apucat de facut niste cozonaci deliciosi cu ciocolata si nuca.

Ingrediente aluat

550 g faina (de tip 000 pt cozonac am folosit eu)
75 g zahar
25 g drojdie proaspata
1 strop sare
Coaja de la o lamaie rasa
130 ml lapte caldut
150 g unt moale

Umplutura

150 g ciocolata neagra ( am folosit nestle cu 52% cacao)
120 g unt
2 linguri zahar pudra ( se pot pune si mai multe, dar mie nu imi place foarte dulce)
2 linguri cacao
Coaja de la o portocala rasa
100 g nuci

Punem drojdia intr-o cana, peste punem o lingura de zahar si lasam sa stea cca 5 min ca sa inmoaie. Incalzim laptele cat sa fie caldut si adaugam cam 50 ml lapte peste compozitia de drojdia si lasam deoparte pana isi dubleaza volumul ( va recomand sa puneti cana intr-un loc cald)
Intr-un vas punem faina, deasupra turnam compozitia de drojdie, adaugam untul moale taiat bucati, laptele, ouale,coaja de lamaie, restul de zahar  si framantam din toate aceste ingrediente un aluat.
Am pus un prosop de bucatarie deasupra vasului si l-am lasat la dospit cca o ora.
In timp ce aluatul sta la cald, pregatim umplutura asa: Topim ciocolata impreuna cu untul pe baie de aburi, dupa care luam vasul de pe foc si adaugam zaharul, cacao, coaja de portocala si omogenizam. Lasam compozitia de ciocolata sa se raceasca.
Punem aluatul pe masa de lucru tapetata cu faina si o il impartim in doua.
Prima jumatate o punem pe masa de lucru tapetata cu faina, o framantam putin, dupa care intindem un blat care sa aiba cca 30x40 cm.
Punem deasupra jumatate din compozitia de ciocolata(cu ajutorul unei pensule ungem tot blatul), presaram deasupra jumatate din cantitatea de nuca tocata ( le-am tocat cu cutitul) si rulam blatul. Taiem blatul rulat in doua, dupa care il impletim, il punem in tava tapetata cu ulei si hartie de copt, si il lasam sa stea la dospit asa inca jumatate de ora.
La fel procedam si cu cea de-a doua jumatate blat.
Le dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru cca 25-30 de minute, dupa care scoatem tavile din cuptor si le lasam la racit. (Eu le-am lasat peste noapte)
Se servesc ca atare. Pofta buna!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu