La aceasta prajitura, am pornit de la reteta americana : cinnamon rolls, care imi plac la nebunie, as putea manca zilnic cate o portie.
Ca sa nu mai folosesc drojdia si sa am acelasi rezultat delicios, am facut aceasta prajitura la fel de gustoasa si rapida.
Reteta blat
- 420 g faina
- 60 g zahar
- 375 ml lapte
- 100 ml ulei
- 2 oua
- 1 plic praf de copt
- 1 lingura esenta de vanilie
Crema scortisoara
- 150 g unt moale
- 60 g zahar
- 2 linguri faina
- 1 lingura scortisoara
Peste
- 2 mere granny Smith
Glazura
- 60 g zahar pudra
- 2 linguri lapte
Incepem cu prepararea blatului prin mixarea oualor cu zaharul
pana isi dubleaza volumul. Adaugam treptat uleiul, laptele, esenta de vanilie
si faina amestecata cu praful de copt.
Turnam
compozitia intr-o tava mica (30x20 cm) si continuam cu crema de scortisoara:
mixam untul cu zaharul, dupa care adaugam faina si scortisoara. Cu ajutorul
unei linguri, punem cate un pic peste si cu o furculita amestecam crema de
scortisoara in aluat.
Curatam
merele de coaja si de samburi, le taiem felii subtiri si le punem pe aluat.
Dam tava la
cuptorul preincalzit la 170 de grade Celsius pentru cca 40-45 min ( pana trece
de testul cu scobitoarea). Preparam glazura intre timp, amestecand zaharul
pudra cu laptele pana se face ca o pasta.
Scoatem tava
din cuptor si lasam sa se raceasca, dupa care turnam glazura peste.
Se serveste
ca atare, este delicioasa dimineata cu o cafea langa.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu